A new beginning....

Dupa o lunga lipsa dintre cei cunoscuti si necunoscuti am indraznit sa revin la viata.Multi sunt, putini cunosc cu ce ma lupt de aproape 20 de ani.Nu voi inceta niciodata.Nu am un motiv intemeiat s-o fac.Doar ca am decis sa lupt.Atat.Pentru a te lamuri despre ce e vorba voi incerca sa retraiesc acele clipe dureroase de acum 19 ani.....Numele meu este Adrian si aceasta este o parte din povestea a ccea ce am intampinat in scurta mea viata de pana acum.
Aveam 9 ani si cateva luni.Mama se recasatorise si era fericita.Eu eram crescut de bunici.Asa ca imi petreceam mai tot timpul la ei.Doar ei ma crescusera si avusesera grija de mine.Bineinteles ca iubitul meu tata vitreg nu inghitea cocoloseala copiilor... si mai ales copii.In acea vacanta de vara superba am ajuns pentru prima oara la parintii tatalui meu la tara in Prahova.
O zona de depresiune superba atat vara cat si iarna.Eram acolo impreuna cu varul meu vitreg.Intr-unul din weekend-uri parintii mei si unchii si-au facut simtita prezenta acolo.Eram fericit deoarece stiam ca vom merge prin padure, unchiul ne va face arcuri, vom manca mure, coarne si vom alerga prin natura.Plimbarea a decurs bine pana la intoarcere.Cand din anumite motive de natura fiziologica am decis sa plec inainte spre casa coborand dealul si iesind din padure rapid insotit fiin de varul meu.Bineinteles nu inainte de a ne informa parintii ca noi vom pleca inainte spre casa.Doar ca in urma noastra s-a gandit sa vina si tatal vitreg sa " nu ne pierdem".Ajunsi acasa, in curte, mi s-a spus"am sa te fac sa iti blestemi si ziua cand te-ai nascut".Atat mi-a spus "scumpul" meu tata.A doua zi ai nostrii au plecat in Bucuresti.Vara a trecut si noi ne-am intors acasa.
In septembrie a inceput scoala.In una din primele zile de scoalaam fost nevoit sa stau la parintii mei si nu la bunici.Nu mare mi-a fost surpriza cand pe la ora 9:00 tatal meu s-a intors acasa dupa ce o dusese pe mama la serviciu.Intrand in casa si zambind mia spus "Ai crezut ca esti de capul tau la tara de ai plecat inainte?" apoi imi amintesc doar ca mi-a dat un pumn in stomac iar eu m-am ghemuit jos la picioarele lui unde mi-am primit un picior in cap.Dupa sta nu imi amintesc prea multe din acea dimineata.
Ma voi opri aici momentan.Doar ca acea lovitura cu piciorul mi-a produs un cheag de singe care de-a lungul timpului s-a transformat intr-o mica tumoare maligna.Cu ceva vreme inainte ca bunica mea sa moara si anume in 1990, a observat ca aveam anumite ameteli si dureri de cap.Ca orice bunica grijulie m-a dus la medic.Atunci a aflat ce am.A vrut sa ii spuna mamei mele dar anumiti factori au impiedicat-o.Mama niciodata nu a aflat.Inca nu stie.Si e mai bine asa.Asta ar baga-o in pamant si sincer e singura persoana care o am aproape si nu vreau s-o pierd.De-a lungul anilor am urmat un tratament.Mai bine zis am fost cobai.Dar niciodata nu am vorbit despre asta.Nici macar femeii cu care eram pe punctul de a intemeia o casnicie.Cand eram pe punctul s-o fac ea a disparut din viat amea asa cum a aparut.Daca ma gandesc bine ...A fost cel mai bine pentru ea.Apropo....Nu trebuie sa va spun ca bataile primite de la tatal meu au continuat mult timp de'a lungul anilor dupa moartea bunicii mele.Cum de nu erau urme vizibile ale batailor?Gaborii stiu unde si cum sa dea....Dar asta e in trecut.
Acum , revenind la prezent, sa zicem ca de si medicii acum 20 de ani au pus diagnosticul si au si dat "termenul de valabilitate 10-12 ani"...S-au inselat.Sa zicem ca am invatat sa lupt.Ca am avut cativa oameni care prin simpla lor prezenta m-au ajutat sa tin secret aceasta boala de cei la care am tinut si tin, dar cel mai mult sa nu renunt la vise.Nu am renuntat si nu o voi face acum cand sa zicem ca viata mi-a oferit o noua sansa, un nou viitor.
Dap..in ultimul an am incercat asa cum am putut sa imi vad de munca, sa fac ce pot pentru a ajunge undeva sus (si nu am sa ma opresc bineinteles), am fost un cobai al medicinei moderne destul de norocos, si aper ca viitorul sa imi ofere surprize placute.Tot in perioada asat mi-am mai implinit un vis si anume acela de a nu mai fuma tigari.Da, nu mai fumez tigari.M-am apucat de fumat pipa :) <- inca un vis implinit.
Astfel am invatat ca ce nu te doboara te intareste.Din pacate am invatat si cateva lucruri dureroase pentru oameni.Ca am tinut besta incisa prea mult in mine si nu am lasat-o sa se revolte, sa strije dupa ajutor in salbaticia asta de lume, sa sfasaie cu ghearele ceea ce ii statea si sta in cale..Mereu am tinut-o inchisa...doar ca atunci cand o ti prea mult inchisa, devine foarte suparata.Si am maiinvatat ca in viata TOATE se platesc.Eu am invatat sa nu urasc oamenii.Sunt niste copii neajutorati care nu stiu sa traiasca.Din potriva ii compatimesc pe cei care nu vor sa invete sa traiasca, pe cei care nu au respect de sine, pe cei care nu fac decat sa fie razbunatori pe semenii lor...
Fiara din mine a invatat sa se domoleasca atunci cand e nevoie, a invatat ca se poate trai cu o boala mortala destul de mult fara a starni mila nimanui, am invatat ca pentru a fi fericiti trebuie sa suferim. Dar cel mai important ....ca nimeni si nimic nu ne poate lua visele si dorintele, dar mai ales speranta.Acum sunt iar la suprafata apei, luand viat ain piept si invatand ceea ce am uitat despre viata.
Multumesc Deshante pentru ajutorul tau.Stiu ca acolo in Dubai te gandesti la fratele tau.El iti multumeste petru tot ajutorul acordat si iti ramane indatorat.Asa cum ramane si acestei rase destructive care l-a invatat ce inseamna sa mori si sa renasti pentru un tel nobil.
Pace si prosperitate copii!